Interviu cu Părintele Florin Daniel Marc

Sfintele Paști, ca sărbătoarea cea mai luminoasă a Ortodoxiei, de renaștere și de reînnoire spirituală se bucură, în Biserica noastră, de o perioadă cu totul specială de pregătire. Astfel, perioada premergătoare Sfintelor Paşti vine cu o propunere de nerefuzat pentru a putea gusta din plin din bucuria sărbătorii: părăsirea pentru o vreme, a regimului supra-stimulativ în care activăm de obicei şi asumarea unui regim sub-stimulativ de viețuire.

1. Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiţi un sprijin al sufletelor românilor aflați departe de casă?

A fi un sprijin sufletesc al românilor reprezintă, pe de o parte, o bucurie, dar pe de altă parte, şi o datorie.

O bucurie pentru că feedback-ul emoțional pe care îl primești de la cei pe care îi sprijini reprezintă o răsplată de neegalat. Să-l vezi pe semenul tău care își deschide sufletul, își împărtășește nevoia, temerea, provocarea, dar și reușitele și bucuriile îți oferă bucurie şi îţi dă puterea să continui ceea ce faci, să ştii că eşti pe o cale bună.

Pe de altă parte, preotul, în general, are datoria, prin însăși misiunea sa, să se facă tuturor, toate; să se bucure cu cel care se bucură; să se întristeze cu cel care se întristează. Iar mie, personal, acest lucru îmi dă sentimentul împlinirii preoțești, în ciuda lipsurilor și nevredniciei mele, în ciuda propriei mele nevoi de sprijin şi de încurajare.

În altă ordine de idei, a fi sprijin aproapelui este o datorie a noastră, a tuturor, ca ființe umane, ca fraţi întru Hristos.

A fi sprijin sufletesc, iarăși, subliniază o componentă capitală a omului, aceea de a fi o ființă purtătoare de suflet și că aşezarea sufletească, buna rânduială față de sufletul nostru aduce, de obicei, o bună aşezare a vieții noastre în ansamblul ei.

Iar referitor la românii aflați departe de casă, dintre care și noi înșine facem parte, experiența personală dar și cea dobândită din interacțiunea duhovnicească cu semenii ar trebui să ne facă să înțelegem că orice loc sau țară poate deveni şi casă şi cămin atunci când nu încetăm să conștientizăm prezența lui Dumnezeu în viața noastră oriunde ne-am afla căci: „Al Domnului este tot pământul şi plinirea lui..” zice Psalmistul (Ps. 23, 1), iar Sf. Apostol Pavel ne aminteşte „Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe cea care va să fie.” (Evr. 13, 7)

2. Cum reuşeşte Biserica românească să fie un punct de sprijin spiritual şi cultural pentru comunitatea din Diaspora?

Strict legat de partea duhovnicească, răspunsul este: prin Hristos, cap al Bisericii Sale.

Se constată că omul tinde, atunci când se simte singur sau străin, să se regăsească în activități şi îndeletniciri cunoscute, intime, legate în special de amintirile cele mai puternice din copilărie, de mediul familial și al prietenilor apropiaţi. Astfel, în atare situație, cel mai la îndemână este să se interiorizeze. Viaţa interioară începe în familie şi în biserică şi astfel, omul diasporei îşi aduce aminte de casa părintească, dar şi de Casa Domnului, unde intimitatea cu Dumnezeu dar şi întâlnirea cu persoane care împărtășesc aceleaşi valori spirituale şi culturale îi aduc confort.

Deși semenii noştri s-au organizat pe alocuri în comunități cu activități culturale diverse, cu ocazia diferitelor evenimente, totuşi, componenta sufletească nu poate fi uşor ignorată, făcând astfel ca biserica să suplinească şi acest rol, secundar: cel cultural. Mai precis, oricâte manifestări culturale, tradiţionale sau de divertisment s-ar oferi, omul simte, totuşi, mai devreme sau mai târziu, un gol sufletesc care nu poate fi umplut decât atunci când ajunge într-o biserică şi caută întâlnirea cu Hristos.

Dar pe lângă misiunea sacramentală de căpătâi a Bisericii, apar, în paralel, în parohiile noastre și manifestări culturale şi tradiţionale extra liturgice. Avem activități precum: cluburi de carte, activități și ateliere dedicate zilelor de 1 Decembrie, 1/8 Martie, 1 iunie, competiții sportive, colinde şi cântece patriotice, şcoli româneşti care se ocupă cu studiul limbii şi literaturii române, evenimente şi parteneriate cu Ambasada sau Consulatul României, etc.

Această îmbinare este în creştere în parohiile din diaspora şi se bucură de un mare succes în rândurile conaţionalilor noştri.

3. Paştele este o sărbătoare de renaştere şi reînnoire; cum încurajează Biserica comunitatea să își regăsească liniștea sufletească în această perioadă?

Mai exact, a da la o parte balastul cotidian de informaţie audio-vizuală, de stimuli, de hrană, de trăire în exterior şi pentru exterior, de exces, pentru a practica asumat o viaţă mai discretă din toate punctele de vedere enumerate anterior şi de a fi mult mai atenţi la mişcările noastre interioare, sufleteşti, agasate, de obicei, de factorii enunţaţi.

Hristos Domnul se îndreaptă smerit şi de cele mai multe ori singur spre pătimirea Sa, înainte de a învia întru slavă, iar noi dorim să îl însoţim pe acest drum, puţin anevoios (rugăciune, spovedanie, post de păcate și de bucate, atenție la nevoia celuilalt), de dragul Lui, pentru a nu-L abandona - împletirea paşilor noştri cu paşii lui Hristos pe această cale. Răsplata acestor osteneli asumate: învierea şi renașterea împreună cu Hristos.

4. Ce înseamnă pentru comunitatea românească din UK să participe la slujba de Înviere și cum influențează acest eveniment relațiile dintre români?

Obişnuiesc să spun uneori că Hristos nu ne „vizitează” de Paști şi de Crăciun, după care, se retrage în cer, şi mai revine la anul. Paștile și Crăciunul sunt doua momente capitale în viaţa creștinului, dar mai ales în a celui care doreşte să le permanentizeze în viaţa sa. Tot aşa cum pe părinți sau pe cel mai bun prieten nu îi vizitezi doar de ziua lor, iar apoi îi laşi deoparte, ci le cauți compania, îți intersectezi planurile cu ei, vrei să petreci timp împreună. Mai pe scurt, îi incluzi în viaţa ta.

Pentru creștinii adevărați, ziua Învierii și Paștile sunt în fiecare duminică. Iar din nefericire, pentru alții doar un moment anual de bifare a primirii Luminii şi a pâinii binecuvântate. Acestea sunt nişte detalii, însă esenţialul poate fi ratat cu uşurinţă.

Cu toate acestea, nu poţi să nu observi încordarea şi bucuria de pe chipurile oamenilor care aşteaptă cu emoţie momentul din noaptea Învierii când se rosteşte sau se cântă „Hristos a Înviat!” Cu mic, cu mare, şi cei care au postit şi cei care n-au postit, şi cei care au participat la luptă, şi cei care au fost mai nehotărâţi vor să fie prezenţi la strigătul final de biruinţă din noaptea Pascală care se preface în zi şi în lumină.

5. Ce le recomandați credincioșilor pentru a-și spori trăirea spirituală în timpul postului și Sărbătorilor Pascale, în special, în contextul unei vieți aglomerate în Diaspora?

Pentru a ne intensifica trăirea spirituală în timpul postului este foarte important să înțelegem și să conștientizăm, în primul rând, ce înseamnă Sfintele Paști. Prin Învierea Sa, Hristos Domnul a biruit moartea, făcându-se cale fiecăruia dintre noi, ca şi noi, la rândul nostru, prin puţină jertfă, dar și cu harul lui Dumnezeu, să avem posibilitatea de a birui moartea. Dacă Hristos a înviat, înseamnă că şi noi vom învia. Paştile sunt prilejul nostru de trecere de la moartea păcatului la viața veșnică, în Împărăția lui Dumnezeu.

Înţelegând, așadar, locul Învierii Domnului în iconomia mântuirii noastre ne dăm seama că o astfel de oportunitate nu poate fi ratată şi se cere întâmpinată și trăită cu o pregătire pe măsură.

Biserica propune, în acest sens, o perioadă premergătoare de pregătire:

-intensificarea dialogului cu Dumnezeu prin rugăciune, personală dar şi comunitară, numărul, diversitatea şi frumuseţea slujbelor stând mărturie în acest sens.

- Postul, ca semn al ascultării noastre de Dumnezeu, față de neascultarea primilor oameni; ca semn al jertfei, după puterea fiecăruia, față de Jertfa supremă a Mântuitorului; ca exercițiu de voință şi de exprimare a libertății adevărate; ca ușurare și strunire a trupului pentru a da mai multă atenție sufletului, etc.

- distanțarea asumată, pentru o vreme,de îndeletnicirile consumatoare de timp și energie (vicii, patimi, adicţii, excese)

-Spovedania sau mărturisirea păcatelor, ca baie prin care ne curăţăm haina sufletului murdărită de păcate pentru a ne putea întâlni cu Hristos la Cina Sa.

- întoarcerea mai mult spre sine, evitarea judecării semenilor şi disponibilitate sporită față de nevoile acestora.

Viața cotidiană plină de „oferte” îl angrenează pe om într-un program supraîncărcat, mai ales în diaspora, dar nu numai, aceasta, aparent, nu-i mai oferă acestuia nici o șansă pentru o viață personală, de familie sau spirituală.

Spun aparent din două motive: 1. În ciuda programului și aglomerației din societatea în care trăim, bisericile sunt, totuşi, pline; deci, se pare că unii reușesc chiar şi în aceste condiţii „vitrege”. În acest sens, mesajul lui Hristos este grăitor: „...Împărăția Cerurilor Se ia cu asalt şi doar cei ce se străduiesc pun mâna pe ea”(Mt. 11, 12)

2. Realitatea spirituală nu intră neapărat în contradicţie cu activitățile cotidiene; omul cu adevărat duhovnicesc îl are pururi pe Dumnezeu cu el, oriunde s-ar afla și orice ar face. Este importantă conștientizarea prezenţei reale a lui Dumnezeu în lumea Sa şi în viaţa fiecăruia dintre noi.

Soluţia duhovnicească a zilelor noastre nu este tânjirea după condiţiile optime, ideale pentru a ne putea ruga, a posti şi a ne interioriza, căci se vor transforma rapid în motive şi piedici reale şi părute ci, dimpotrivă, a recalibra din mers aceste condiţii şi a-L introduce şi a-L implica pe Dumnezeu în viaţa noastră de zi cu zi.