De vorbă cu Silviu Pascalin, fondator Manole.UK
October 23, 2024 at 9:00:00 PM
Marketing Digital
Cum altfel să încheiem călătoria poveștilor inspiraționale din colecția lui Manole, dacă nu cu prezentarea celui care a făcut posibilă această aventură?
În această ultimă poveste, Manole se așează la o vorbă cu cel ce i-a dat aripi să zboare, l-a scos în lume și i-a dat o menire, să apropie comunitatea!
Stăm de vorbă cu Silviu Pascalin, omul din spatele atelierului lui Manole, la rândul său meșter cu visuri mari și pasiune pentru lumea antreprenorială.
Discuția ne-a purtat departe, acum 17 ani, atunci când protagonistul nostru a venit în UK, cu o desagă de planuri și foarte hotărât să se stabilească aici să-și clădească un viitor.
Despre începuturile în UK ne spune că au venit cu o serie de joburi care l-au ajutat să înțeleagă dificultățile și oportunitățile adaptării într-o țară străină. În ciuda obstacolelor, nu și-a dorit niciodată să se întoarcă definitiv în România, fiind hotărât să-și construiască o viață nouă și să își exploreze potențialul.
Zis și făcut, s-a apucat de cursuri de limba engleză, dar a pornit și pe drumul experiențelor profesionale, primele joburi în construcții i-au adus stabilitate, dar curiozitatea și dorința de evoluție l-au împins să încerce diferite domenii. Ulterior, a lucrat într-o tipografie, dar și în domeniul imobiliar. Ne spune că experiența de șapte ani într-o corporație britanică i-a modelat stilul de muncă și l-a învățat importanța colaborării, a profesionalismului și a performanței.
Mai apoi, pasiunea pentru fotografie n-a ezitat să-l împingă către evenimente de tipul nunților și botezurilor, care însă îi răpeau prea mult timp din viața de familie. Așa a făcut trecerea spre fotografia de proprietăți imobiliare, care i-a permis un program flexibil și pe care o practică și astăzi cu drag.
Acum, Silviu are 38 de ani, doi copii și o soție, Lori sau Lori de la Manole :), care îi sunt alături în fiecare proiect, fie el personal sau profesional. Este pasionat de șah, desen și de industria filmului, ba chiar și-ar dori să realizeze câteva scurtmetraje, deci stay tuned!
Probabil vă întrebați cum s-a conturat ideea lui Manole, așa că nu mai lungim vorba și vă spunem.
Manole.UK s-a dezvoltat dintr-o nevoie pe care Silviu a identificat-o în jur, după ce a renunțat la evenimente, cererea pentru fotografi a rămas ridicată, astfel că el a decis să creeze o listă de fotografi de încredere pe care să o recomande clienților.
Aceasta a fost sămânța din care a crescut ideea platformei Manole. Într-o discuție cu prietenul său, Alin, cei doi au realizat că nevoia comunității nu se rezumă doar la fotografi. Ajutorul avocaților, contabililor și altor specialiști era la fel de căutat, acest lucru a deschis drumul pentru crearea unei platforme care să ofere acces rapid la profesioniști români din diverse domenii.
Platforma Manole s-a dezvoltat treptat, a fost primită cu drag de comunitate, dar nu a lipsit nici scepticismul pe alocuri. Alături de partenera sa de afaceri de la momentul acela, Olivia Marin, Silviu a pus la punct cu tact și atenție fiecare detaliu pentru buna funcționare a proiectului. Manole a fost greu de găsit, deși își doreau un nume ce inspiră putere și masculinitate, părea că nu e de găsit. După multe discuții și sesiuni de brainstorming, Manole a fost întâi privit cu umor. În timp, numele a prins contur, iar conexiunea cu legenda meșterului Manole a devenit un element de marketing central, subliniind măiestria și perseverența.
La scurt timp după apariție, platforma a devenit rapid o soluție practică și de încredere pentru cei care caută servicii specializate din foarte multe domenii. Stabilitatea lui Manole stă într-un set de valori puternice, pe care Silviu le cultivă în întreaga echipă pentru a le oferi mai departe comunității și clienților. El este convins că fiecare persoană merită să fie tratată cu același respect, indiferent de poziția sa socială sau profesională, de aceea Manole este aici pentru a înțelege și răspunde nevoilor specifice ale comunității românești din Marea Britanie.
Pentru Silviu, fiecare proiect în care se implică devine parte din sufletul său, însă despre Manole ne spune că a depășit acest statut și s-a transformat într-un proiect central al vieții sale profesionale. Platforma Meșterilor români ocupă o mare parte din timpul său, visul pe termen lung este să combine antreprenoriatul digital cu pasiunea sa artistică pentru film și fotografie. În business, Silviu se inspiră din expertiza ,,celor 5 prieteni”, așa cum el îi numește, pe primul loc îl așază pe Paul Olteanu, al doilea este Lorand Soares Szasz, urmat de Ștefan Mandachi și încă 2 platforme și conturi de business, networking și dezvoltare profesională pe care le urmărește cu interes.
L-am întrebat pe Silviu dacă are un motto care îl reprezintă, are chiar două! Primul este despre povești, că tot veni vorba de ele. ”No risk- no story” și face parte din filosofia lui de business, aduce laolaltă provocările și fricile, dar și rezultatele frumoase pe care le-a adus munca sa la acest proiect.
Cel de-al doilea ”We build walls instead of bridges”, are o puternică legătură cu experiența sa în comunitate și cu dorința de a construi ,,poduri” între comunitate, de a sparge bariere între oameni și de a-i face să simtă incluși.
Povestea lui Silviu și a platformei Manole se va întinde și în alte capitole, continuând să aducă împreună voci într-o singură comunitate unită. Pe curând!
P.S- Privind spre viitor, noi, cei din echipa Manole vă transmitem că suntem entuziasmați și determinați în misiunea noastră de a promova antreprenoriatul românesc în UK. Ne dorim să fim un motor al schimbării, să aducem în prim-plan vocile, poveștile și serviciile antreprenorilor din comunitatea noastră. Vrem să construim poduri peste care să trecem îndrăzneț spre realizări, să conectăm români și business-uri, oferindu-le resurse și platforme pentru a se face cunoscuți.
În echipa noastră, încurajăm colaborarea, creativitatea și schimbul de idei, creând astfel un spațiu unde toată lumea să se simtă inclusă. Împreună, vom construi o comunitate puternică.
Planurile noastre nu ar fi atât de îndrăznețe fără voi, cei care ne acordați încredere, ne sunteți alături și ne ajutați să ne ducem mai departe visul! Vă mulțumim!
#manoleuk #manole #platformamesterilorromani #serviciiromanestiuk #promovare #100depovesti #oamenifaini #povesti #uk
Ștampila de "Meșter Verificat” indică faptul că identitatea acestor membri a fost verificată, confirmând că sunt persoane reale și activează într-un anumit domeniu. Este important să subliniem că procesul nostru de verificare se concentrează exclusiv pe autentificarea identității. nu verificăm diplomele, acreditările, licențele sau alte certificări ale meșterilor. Ne bazăm pe etica și transparența membrilor noștri, având încredere că aceștia doresc să ofere o colaborare sinceră și autentică prin intermediul platformei noastre.