De vorbă cu Maria Antoaneta Mitran, medic stomatolog în UK
March 7, 2024 at 10:00:00 PM
Dentist
Mergem în culisele cabinetului de stomatologie al Mariei Antoaneta Mitran, un om priceput să ia cu mâna durerile oamenilor.
Maria e din Iași, iar drumul spre medicină i-a fost insuflat de mic copil, a avut-o exemplu pe mama sa, fost cadru medical pediatru. Invitata noastră și-a dorit să aducă un suflu nou în acest domeniu și a fost mereu atrasă de ideea de a avea propriul cabinet în care să vindece durerile celor care îi calcă pragul.
În timpul studiilor universitare a avut privilegiul de a lucra într-o clinică renumită din Iași, unde a fost ghidată și inspirată de către medici experimentați. Aceștia au inspirat-o să evolueze și să facă totul bine. Amintește de Dr. Mandalian, Dr. Ivlev, și chirurgul Dr. Dobrea, care au jucat un rol esențial în formarea sa profesională și au accelerat procesul ei de învățare.
În 2015 a primit oportunitatea de a profesa dincolo de granițele României, a venit în UK, unde a lucrat într-un cabinet din Harrow, le-a fost alături cu pasiune pacienților și s-a transformat într-un om de sprijin pentru comunitatea românească. Românii au primit-o cu brațele deschise și au fost bucuroși că pot primi tratament din partea cuiva care le poate explica totul în română.
Următorul pas a fost propria clinică, a deschis My E20 Dentist și a adus aici experiența dintr-un mediu multicultural. Pe lângă români, cabinetul său atrage și pacienți străini, care apreciază profesionalismul și abordarea empatică.
În propriul cabinet, Maria pune mare preț pe aparatura de calitate și pe inovație.
Ea este adepta serviciilor calitative, a unui mediu îngrijit și primitor, munca sa este orientată spre ajutor și satisfacția pacienților. Aici, în propriul cabinet din Stratford, alături de soțul ei, a investit în tehnologii moderne, de la scaune de ultimă generație(același model ca cele de la Casa Albă) până la aparate stomatologice de vârf.
Serviciile oferite de Maria și echipa sa acoperă o gamă largă de tratamente dentare, de la obturații, la implanturi și aparate dentare, iar cabinetul ei devine un spațiu în care pacienții se simt înțeleși. Maria ne-a spus că misiunea ei este să înlăture frica de dentist și să-i facă pe oameni să înțeleagă că în cabinetul ei durerea se tratează, nu se provoacă.
Maria este un om și un profesionist cu valori puternice: onestitatea, calitatea actului medical și compasiunea o caracterizează și ne demonstrează că pune pacientul în prim plan, comunicarea transparentă este un alt lucru primordial în relația ei cu publicul.
Chiar dacă s-a lovit și de obstacole, așa cum a fost perioada dificilă a pandemiei, Maria a căutat sprijin și a depășit provocările și gândurile incerte despre viitor. Femeia din spatele profesiei este o persoană empatică, ce pune mare preț pe experiența și pe încrederea celor care ocupă un loc pe scaunul cabinetului său. Maria a adus în UK nu doar expertiza, ci și căldura și atenția specifică relației medic-pacient.
Faptul că este medic stomatolog într-o țară străină, dar totuși e înconjurată de mulți români, a transformat experiența Mariei într-o călătorie spre noi oportunități și prietenii, i-a fost ușor să se acomodeze și să comunice. Interacțiunile multiculturale cu pacienții cabinetului său, au făcut din activitatea Mariei o oportunitate de a-și depăși limitele. Că tot vorbim de limite, orizonturile largi pe care le-a îmbrățișat Maria Antoaneta Mitran prin perseverența și pasiunea ei, au devenit inspirație pentru ea. Vă împărtășim astfel motto-ul invitatei noastre ,,Be better than yesterday”, o deviză prin care ne îndeamnă să fim autentici și mereu mai buni decât ieri, să lucrăm mereu la o variantă mai bună a noastră și să nu ne lăsăm copleșiți.
Dacă aveți nevoie de un stomatolog de încredere, un om pasionat de ajutor, empatic și transparent în planul de tratament, în comunicare, dar și în ceea ce privește tarifele, nu ezitați să apelați la Maria Antoaneta Mitran, pe care o găsiți la My E20 Dentist. Aici, în UK, Maria continuă prin căldura sa să construiască mai mult decât o clinică stomatologică, ci o comunitate de pacienți mulțumiți și sănătoși.
#100 #100povesti #povesti #mesteri #mesterifaini #povestifaine #manoleUK #mesteriUK
#UK #dentist #MyE20Dentist #stomatolog
Ștampila de "Meșter Verificat” indică faptul că identitatea acestor membri a fost verificată, confirmând că sunt persoane reale și activează într-un anumit domeniu. Este important să subliniem că procesul nostru de verificare se concentrează exclusiv pe autentificarea identității. nu verificăm diplomele, acreditările, licențele sau alte certificări ale meșterilor. Ne bazăm pe etica și transparența membrilor noștri, având încredere că aceștia doresc să ofere o colaborare sinceră și autentică prin intermediul platformei noastre.